
Tarta cu zmeura, limeta si lapte condensat
Am revenit dupa o destul de lunga perioada in care am fost ocupata, am fost si plecata in vacanta dar am si filmat diverse materiale pentru blog si Instagram.
Este o perioada care mie imi place foarte mult! Gasim deja destul de multe fructe si legume, alimentatia noastra este destul de diversa si putem sa fim creativi. Asa ca am decis sa pregatesc o tarta cu zmeura, limeta si lapte condensat. Zmeura am cules-o din gradina noastra si este foarte aromata si gustoasa.

Ingredientele folosite pentru aceasta reteta:
Blat
-300 g faina
-125 g unt
-2 lg zahăr
-zahăr vanilat
-3 linguri apa f rece
-esența zmeura
Umplutura
-800g lapte condensat
-2 gălbenușuri
-1 limetă -sucul și coaja
-zmeura

Pentru acesta tarta am folosit zmeura de mai multe feluri. Unul dintre soiuri este cel al carui fructe sunt de culoarea murelor dar gustul este de zmeura.

Am inceput sa pregatesc blatul. Am taiat untul in bucati mari si l-am pus in bol.

Am pus esenta de zmeura.

Apoi am pus zaharul vanilat.

A urmat zaharul.

In final am pus si faina. In tot acest timp am framantat incet ingredientele astfel incat sa omogenizez compozitia.

Am obtinut o compozitie de consistenta nisipoasa. Pentru a “lega”aluatul am pus apa minerala foarte rece.

Am invelit aluatul in film de plastic si l-am pus in frigider 30 de minute.

Am aplatizat putin aluatul cu un sucitor dupa care l-am pus intre doua bucati de hartie de copt. Apoi l-am intins pana am obtinut o bucata de coca apropiata de dimensiunea si forma vasului in care urma sa o coc.

Am pudrat forma cu faina si apoi am pus aluatul. L-am decupat astfel incat sa se potriveasca perfect formei de copt.

Aluatul se inteapa cu o furculita din loc in loc.

Am asezat peste aluat o foaie de hartie de copt peste care am pus boabe de fasole. Am copt blatul cu boabele de fasole timp de 20 de minute la 170C.

Apoi am scos boabele de fasole si am mai copt blatul inca 10 minute.

Intre timp am pregatit si umplutura. Am pus laptele condensat intr-un bol.

Am adaugat galbenusurile si am amestecat pentru a omogeniza crema.

Am stors limeta pe care am pregatit-o urmand sa folosesc o alta pentru coaja de care aveam nevoie abia a doua zi la servire.

Am scos blatul din cuptor si am turnat umplutura cu lapte condensat.

Peste aceasta umplutura am pus zmeura. Puteti adauga cata zmeura doriti-eu cred ca as fi putut sa pun si mai multa!

Am pus forma in cuptor pentru inca 20 de minute, la 170C. As zice ca si 30 de minute ar merge, daca va place ca umplutura sa fie mai ferma.

Am scos tarta din cuptor si am lasat-o sa se raceasca pana a doua zi. In cazul in care nu doriti sa o lasati de pe o zi pe alta, asigurati-va totusi ca este racita complet. Acesta nu se va taia bine daca nu este rece.

Am razuit coaja de limeta inainte de servire pentru ca uleiurile aromatice sa se pastreze bine.


Mai multe detalii despre reteta gasiti in clipul video:
Daca v-a placut reteta si doriti sa vedeti mai multe videoclipuri de la lifeandcoffeebeans.ro, va puteti abona la canalul YouTube aici:
