Desert / Dessert,  Targ de Sarbatori / Holiday Market

Rulada cu ciocolata si coaja de portocala

Aceasta rulada este perfecta pentru Craciun! Are crema de ciocolata delicioasa, nuca prajita si coaja de portocala – ce poate fi mai gustos si mai parfumat?

Fanilor ciocolatei sigur le va placea aceasta prajitura care in plus se face si relativ usor. Asa ca o puteti include in meniul vostru de sarbatori si o puteti transforma chiar si in Buche de Noel (buturuga).

Iata de ce ingrediente veti avea nevoie:

Blat
-5 oua
-5 linguri de zahăr
-3 linguri de faina
-2 linguri de cacao
-1 plic praf de copt
-2 pliculețe zahăr vanilat

Crema
-300 g ciocolata amăruie
-400 ml frișca lichida
-2 linguri coaja de portocala
-100g nuca prăjită

Pentru aceasta prajitura puteti folosi coaja de portocala proaspata sau confiata. Eu am avut din cea confiata de mine, de asta vara cand am fost in Creta.

Pentru inceput am separat albusurile de galbenusuri.

Am pus albusurile in bolul mixerului si am inceput sa le mixez la viteza mica la inceput, apoi la viteza medie pana si-au dublat volumul.

Apoi am pus si zaharul si am continuat sa mixez.

Am pus apoi praful de copt

Tot acum am adaugat si vanilia si am continuat sa mixez.

Dupa ce ingredientele precedente au fost amestecate, am pus si galbenusurile si le-am incorporat.

A urmat faina pe care am adaugat-o treptat si am amestecat cu o spatula de silicon pentru a o incorpora.

Urmatorul ingredient adaugat este cacaua. Am pus treptat cantitatea necesara si am amestecat incet pentru omogenizare.

Compozitia obtinuta a fost intinsa intr-o tava tapetata cu hartie de copt.

Am copt blatul pentru 15-20 minute la 170C. L-am lasat sa se raceasca pentru 2-3 minute dupa care l-am desprins cu ajutorul unei spatule de hartia de copt. Am rulat apoi blatul cu tot cu hartia de copt si l-am lasat sa se raceasca.

Apoi am pregatit ciocolata pentru a o topi.

Am pus vasul în cuptorul cu microunde și am topit bucatile de ciocolata la 800-1000 W. Am scos castronul la fiecare 15-20 secunde și am amestecat bine pentru a ma asigura că temperatura este distribuită uniform, prevenind astfel arderea ciocolatei. Am repetat procedura până când ciocolata a fost aproape topită.

Apoi am incorporat smantana lichida in ciocolata care intre timp s-a racorit putin. Am amestecat pentru a o omogeniza.

Am mixat crema de ciocolata pentru a o face pufoasa.

Am pus si coaja de portocala si am amestecat cu o spatula.

Am derulat blatul si am inceput sa intind o parte din crema. Cam doua treimi din crema o pun in interiorul ruladei si o treime deasupra ca si decor.

Nuca prajita am taiat-o grosier si am presarat-o peste crema de ciocolata.

Am rulat cu grija blatul. Daca se intampla ca blatul sa aiba unele crapaturi, nu e nici un fel de problema. Oricum rulada va fi acoperita la exterior cu crema si nu ii va strica aspectul. Totusi e de preferat ca aceste crapaturi sa nu fie prea mari si astfel crema din interior sa curga.

Cu restul de crema am acoperit rulada. Apoi am trasat linii longitudinale cu o furculita pentru a crea aspect de scoarta de copac. In final puteti pudra putin zahar pentru a da aspect de zapada.

Rulada se poate servi imediat sau dupa cateva ore, cand deja aromele s-au intrepatruns.

Mai multe detalii despre reteta gasiti in clipul video:

Daca v-a placut reteta si doriti sa vedeti mai multe videoclipuri de la lifeandcoffeebeans.ro, va puteti abona la canalul YouTube aici:

https://www.youtube.com/c/Lifeandcoffeebeans

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d