Desert / Dessert

Prajitura cu prune si nuca

Acum ca toamna si-a intrat in drepturi depline, e momentul pentru prajiturile delicioase cu prune, nuci, mere, pere. Am profitat de zilele frumoase si am fost la piata unde am avut timp sa stau si sa aleg cele mai parfumate si aratoase fructe, cele mai gustoase legume. Inspirata de ceea ce am gasit la piata, am facut o prajitura foarte simpla dar extrem de gustoasa.

Ingredientele folosite pentru aceasta reteta:

-5 oua
-5 linguri de zahăr
-8 linguri de faina
-30 g unt
-1 plic praf de copt
-2 plicuri zahăr vanilat
-1 lingurița esența de migdale
-10-12 prune mari
-100 g nuci

Pentru inceput mi-am pregatit toate ingredientele.

Am separat albusurile de galbenusuri. Albusurile le-am pus in bolul mixerului pentru ca trebuiau batute spuma. Am inceput sa le mixez la viteza medie.

Cand si-au dublat volumul am adaugat zaharul si am continuat sa mixez.

Cand spuma a devenit ferma am pus vanilia.

Tot acum am pus si praful de copt dupa care am continuat sa mixez pentru omogenizare.

Am amestecat galbenusurile cu putina esenta de migdale.

Apoi am adaugat treptat galbenusurile si am omogenizat cu miscari circulare pentru a pastra cat mai mult aer in compozitie.

Am adaugat apoi treptat si faina, amestecand cu grija pentru a pastra aerul in compozitie.

Untul l-am topit la cuptorul cu microunde pentru cateva secunde, dupa care l-am omogenizat treptat in aluat.

Nucile trebuie taiate grosier cu un cutit.

Iar prunele in felii mai mari.

Am pus aluatul intr-o tava tapetata cu hartie de copt dupa care am asezat feliile de prune.

Apoi am presarat nuca deasupra aluatului si prunelor.

Am copt prajitura la 175C timp de 25-30 de minute.

Mai multe detalii despre reteta gasiti in clipul video:

Daca v-a placut reteta si doriti sa vedeti mai multe videoclipuri de la lifeandcoffeebeans.ro, va puteti abona la canalul YouTube aici:

https://www.youtube.com/c/Lifeandcoffeebeans

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d