Mic dejun cu oua, ardei si rosii
Nu mai este un secret ca imi plac foarte mult legumele cu gust, de la piata sau de la noi din gradina. Astept cu nerabdare in fiecare an sa culegem primele rosii si primii ardei din gradina noastra. Nu o fi ea prea mare dar are tot ceea ce ne trebuie!
Multi dintre voi cunoasteti reteta de shakshuka. Am pregatit zilele trecute pentru micul dejun oua in sos de ardei si rosii, inspirandu-ma dupa reteta clasica de shakshuka. Cum eu am facut mici modificari, nu am putut-o denumi la fel.
A fost o idee buna! Sosul a fost foarte aromat si dulceag de la ardei, putin acid de la rosii iar ouale au fost cu galbenusul cleios, cum imi place mie.
Iata ce ingrediente am folosit pentru aceasta reteta:
-1 ardei verde
-o jumătate de ardei kapia
-1 ardei dulce-picant
-1 roșie mare și jumătate
-1 ceapa mica
-50 ml ulei
-2 oua
-sare
-piper
-brânza telemea sau feta (opțional)
Am pregatit toate ingredientele de care aveam nevoie. O parte din legume le-am cules din gradina noastra, am avut oua de la bunici, branza de la piata.
Am spalat si taiat in bucatele rosiile parfumate din gradina.
Apoi au urmat ardeii.
Ardeiul picant l-am taiat cu grija, astfel incat sa-l ating cat mai putin.
De obicei imi place sa pun o ceapa mai mare insa de data aceasta am optat pentru una mica. Ceapa prajita este destul de grea pentru stomac si am preferat sa evit de data aceasta o cantitate mare.
Am incins tigaia si am turnat un pic de ulei.
Ceapa a fost prima adaugata. Am asteptat sa se inmoaie putin.
A urmat apoi ardeiul picant.
Am pus si restul ardeilor si i-am lasat sa se caleasca.
In final am adaugat rosiile si am pus un capac peste tigaie pentru a grabi inabusirea.
Cand legumele s-au inabusit iar sosul a scazut, am tras spre margini bucatile si am lasat loc in mijloc pentru oua.
Am spart ouale intr-un castronas pentru a fi mai simplu de pus in mijlocul tigaii.
Dupa ce am pus ouale, am dat focul la minim si am pus un capac deasupra. Astfel ouale se vor gati si deasupra.
Inainte de servire am pus cateva felii de rosii proaspete pe farfurie, am adaugat sosul si ouale deasupra. Apoi eu am presarat si niste telemea veche de oaie si niste oregano verde. Voi puteti renunta atat la branza, cat si la verdeata.
Mai multe detalii despre reteta gasiti in clipul video:
Daca v-a placut reteta si doriti sa vedeti mai multe videoclipuri de la lifeandcoffeebeans.ro, va puteti abona la canalul YouTube aici: