
Gem de mango
Gem de mango? Nu e sezon de pus conserve, nu e o tara unde cultivam mango, nu e nici gemul bunicii…Dar ce sa faci daca ti se face brusc dor de locurile pe unde ai umblat si ai gustat tot felul de bunatati? Cum prinzi ocazia iti faci tu acasa! Asa, sa-ti aline dorul pana vei putea calatori din nou acolo fara griji.

Ingrediente pentru gemul de mango:
-3 kg pulpa de mango
-500 g zahăr
-1 lamaie

Probabil ca va intrebati de unde am cumparat mango si daca nu cumva era mai acceptabil sa fi luat un borcanel de undeva din online. Ei bine, nu. Stiti ca marile magazine lucreaza cu depozite care sorteaza marfa inainte de livrare. Unele fructe sunt prea coapte pentru a mai putea fi vandute, asa ca se dau la preturi derizorii ca sa nu fie aruncate. Eu am cumparat din piata aceste fructe la oferta si a fost ocazia perfecta de a face acest gem gustos.

Am curatat fructele de coaja. Unele dintre ele se puteau curata cu un cutit, altele erau foarte zemoase si am putut scoate pulpa cu o lingura sau pe marginea unui pahar.

Apoi am taiat bucati de fruct si le-am pus in vasul chopperului.

Am folosit aparatul pentru a face un piure din pulpa fructelor. Am pastrat cateva fructe care erau mai tari.

Fructele mai tari le-am taiat in cubulete de dimensiune potrivita.

Am adaugat zaharul in piureul de fructe si am pus recipientul la foc.

Cand piureul a inceput sa fiarba, am adaugat cubuletele de fruct. Am acoperit vasul cu un capac si am amestecat cu grija deoarece are tendinta de a stropi.

Dupa ce gemul a inceput sa fiarba am pus si zeama de lamaie.

Gemul meu a fiert la foc domol o ora si un pic. Dupa ce a fost gata l-am pus in borcane curate si sterilizate. Unul s-a consumat in zilele care au urmat iar restul le-am pus la sterilizat in cuptor.

Planuiesc sa folosesc gemul pentru prajituri delicioase, cu aroma exotica, pentru clatite sau pur si simplu pentru micul dejun.
Mai multe detalii despre reteta gasiti in clipul video:
Daca v-a placut reteta si doriti sa vedeti mai multe videoclipuri de la lifeandcoffeebeans.ro, va puteti abona la canalul YouTube aici:
https://www.youtube.com/channel/UCGR2NbyzM1eUXnlgCIppcBw/featured

