Carne de porc/Pork

Cotlet cu sos de rosii si hribi

Daca va plac hribii la fel de mult ca si mie, aceasta reteta va fi sigur pe gustul vostru. Eu nu am avut hribi proaspeti dar este posibil sa gasiti in padure sau la piata. Daca nu, sigur veti gasi congelati.

Am facut cotlet de porc in sos de rosii cu hribi. De data aceasta la slow cooker, insa puteti sa il faceti intr-un vas oarecare daca nu aveti aparat.

Ingredientele folosite pentru aceasta reteta:

-1 kg cotlet de porc
-200g hribi
-300 ml sos de roșii
-1 ardei gras
-150 ml vin
-2-3 linguri de ulei de măsline
-2 căței de usturoi
-câteva frunze de salvie
-sare
-piper

Mi-am pregatit toate ingredientele. Am preferat sa folosesc sos de rosii facut de mine in casa.

Am taiat cotletul de porc in felii de grosime potrivita si le-am asezat in vasul slow cooker-ului.

Am asezat si cubuletele de hribi. Nu am avut proaspeti, asa ca am folosit congelati.

Am adaugat si ardei gras taiat cubulete.

A urmat vinul…

…si uleiul de masline. Am mai pus sare si piper, dupa gust.

Am setat aparatul pe functia Slow, timp de 5 ore. Nu am mai adaugat apa deoarece atat carnea cat si ciupercile urmau sa lase destul de multa zeama.

In cazul in care veti folosi un vas oarecare, respectati pasii insa puneti-l la foc mic si adaugati apa cat sa acopere ingredientele si lasati sa fiarba pana carnea este moale.

Dupa 4 ore carnea arata asa si era aproape fiarta.

Am pus sosul de rosii peste carne si am amestecat incet, astfel incat sa nu rup bucatile de cotlet. Sosul de rosii nu se adauga de la inceput deoarece este acid si carnea nu s-ar fierbe bine.

Cu 15 minute inainte ca programul sa se termine, am adaugat si usturoiul pisat si salvia.

Eu incerc sa nu folosesc faina sau amidon la sosuri. Sunt cazuri in care chiar este nevoie sau reteta o cere dar acum am preferat sa las carnea in acest sos de rosii fara a adauga nici un fel de ingredient care sa-l ingroase.

Am servit cotletul alaturi de un piure de cartofi pe care l-am facut cu lapte, unt si putin parmezan. A fost delicios! Sa incercati si voi!

Mai multe detalii despre reteta gasiti in clipul video:

Daca v-a placut reteta si doriti sa vedeti mai multe videoclipuri de la lifeandcoffeebeans.ro, va puteti abona la canalul YouTube aici:

https://www.youtube.com/channel/UCGR2NbyzM1eUXnlgCIppcBw/featured

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d